Un inceput

Inca nu stiu cum am ajuns aici. Si nici cine sunt ei. Prea multe lucruri noi pentru mine. Toate sunetele si senzatiile astea noi, care au venit asa dintr-o data, ma tin ocupat. Si as avea atatea intreabri pentru ei...

Am 2 luni. Deja m-am acomodat. Imi place sa-i simt aproape si plang cand le simt lipsa. Si ei ma iubesc pe mine. Si eu pe ei.


Superstiosi sau nu, azi mi-au dat un nume, si vor sa-l sarbatoreasca. Se zice ca azi il primesc pe Duhul Sfant in mine, ca zi niste preoti se vor ruga la Dumnezeu pentru mine, ca azi toti imi vor ura o viata lunga si frumoasa.


Ca azi toti s-au adunat aici pentru mine.



De azi am si parinti spirituali. Ii voi iubi si pe ei.




Mi-ar placea sa-mi amintesc de toti asa cum sunt acuma. Mi-ar placea sa imi amintesc de mine. Cel de acuma. Sa pot retrai candva in viitor momentele astea. Sa ma amuz, sa-mi fie dor, sa fiu surprins de mine insumi, sa ma privesc si sa nu ma recunosc. Si sa zambesc cu nostalgie. Si sa nu uit niciodata de copilul asta de acuma, aflat la inceput, pe drumul lung al vietii.



Da! Asta e dorinta mea. O scrisoare pentru mine trimisa in viitor. Alaturi de cateva poze, cu mine, bebelusul dragalasi si haios de acuma. Si toate clipele astea pastrate bine de parintii mei, si trimise prin timp, in viitor, sub chipul unor imagini. Imagini cu mine exact asa cum sunt acuma...

....La inceputul vietii mele. La mine la botez!